Traniș, prima şcoală românească rurală atestată din Ţara Silvaniei  – 275 de ani de învăţământ românesc

Ca să fii dascăl era o onoare în satul românesc, o meserie care se făcea din vocație. Pentru că ”a învăța” era ceva sfânt, iar oamenii satului, în înțelepciunea simplității, știau asta. Așa că dascălul, indiferent de sat, era respectat ca atare.

Mai există și acum copii pentru care ”a învăța” este ceva sfânt, ori dascăli care fac meseria asta din vocație și nu doar pentru a avea siguranța unui salariu lunar, dar prea puțini, din păcate. Însă există. Un astfel de dascăl, în adevăratul sens al cuvântului, este

Aurel Medve, profesor de o viață,

un om deosebit, cel de la care am, de altfel, informațiile și fotografiile vechi din materialul de față.

A terminat Facultatea de geografie din Iași șef de promoție, și ar fi putut să aleagă să lucreze în cercetare ori în orașe mari cu tradiție în ceea ce se cheamă școală. A ales să se întoarcă acasă, în Sălaj. La 25 de ani a fost desemnat ca director la Școala din Bălan, unde a pus mâna, la propriu, pe lopată, ca să termine lucrările la școală. Din 1979 s-a întors în satul în care a crescut, la Năpradea, unde și-a continuat cariera de dascăl și director al școlii până în 2015.

A scris cărți și a organizat sute de drumeții și excursii. Cât despre expedițiile ”Samus 2000”, acestea i-au adus numeroase premii și recunoaștere la nivel național. Prima expediție a echipajului pionieresc „SAMUS 2000” s-a desfăşurat în perioada 19-30 iunie 1980, pe itinerarul Năpradea – Jibou – Dej – Gheorgheni – Lacul Roşu – Bicaz –Ceahlău – Borsec – Topliţa – Dej – Năpradea. Acum 42 de ani. O viață de om. În cazul lui Aurel Medve, dascăl de o viață. Iar față de astfel de oameni, respectul e obligatoriu, în semn de recunoaștere pentru ceea ce sînt, pentru ceea ce au făcut, pentru ceea ce încă fac. Și nu aș fi putut scrie articolul ăsta despre Școala din Traniș, fără a-i arăta dascălului Aurel Medve respectul cuvenit.

Aici, în Traniş, la 1747, a fost atestată prima şcoală românească rurală din Ţara Silvaniei. Schelete de 2 metri, găsite la săparea şanţurilor pentru şcoala nouă, în 1955

Școala veche (1882-1955)

Despre când, exact, și cum a apărut școala la Traniș nu se știe foarte multe. Însă, în anul 1675 Sinodul bisericii ortodoxe române a hotărât „ca fiecare preot să țină școală cu copiii după ce va isprăvi slujba bisericească și tot creștinul să-și ducă pruncii la biserică” (Trif  E., 2011, p. 19).

Școala (1972)
Extindere școală (1974)

Prezența, în secolul al XVIII-lea, a unui număr mare de preoți în satele comunei Năpradea ar putea fi un indiciu că o parte din ei, cei mai tineri, îndeplineau și funcția de dascăli, învățându-i pe copii rugăciuni și noțiuni elementare despre scris și citit. „Preotul al doilea, care se ocupa mai intensiv, cu instruirea copiilor, se numea învățător (Ludimagister) și el locuia în clădirea școlii ridicată de săteni pe grădina bisericii. Aceste școli funcționau din timpuri vechi, nelăsând nici o urmă pentru posteritate despre existența lor, numai când erau conturbate în funcție și, din procesele făcute în legătură cu ceva samavolnicii, luăm act despre existența și funcționarea lor pe vremuri vechi considerabile.” (Bran L., 1940, p. 19).

Aniversare 225 ani (1972)
Aniversare 225 ani (1972)

La 1746 Dieta Transilvaniei aproba exproprierea unor porţiuni canonice pentru preoţii români, chiar şi pentru acei ce vor îndeplini funcţia de „ludimagister”. Un an mai târziu, un document de arhivă (1970/1947), legat de exproprierea de la baronul Wesselényi a unei posesiuni canonice pentru biserică şi preot, se consemnează: “Afară de aceasta fiindcă aici în comuna Traniș sunt doi preoți, dintre cari unul e Ludimagister (învățător), am aflat de bine să expropriem și pentru dânsul un intravilan din moșia baronului Wesselényi, ca să aibă unde residea și numitul Ludimagister” (Bran L., 1940, p. 20). Acel învățător, Gligor Pop, a murit curând, iar văduva lui s-a măritat după administratorul moșiei baronului Wesselényi, care a ocupat edificiul “școalei”. Parohul din Traniș, Inceu Pop Ioan, a relatat episcopului Grigore Maior, de la Blaj, despre aceste samavolnicii, iar episcopul greco-catolic pe data de 15 iulie 1776, a adresat o solicitare către comitele suprem al comitatului Solnocului de Mijloc “ca să pună capăt acestor nelegiuri”, dar toate au fost zadarnice. Situația era nerezolvată și în anul 1789, așa cum reiese dintr-o scrisoare a ilustrului Gheorghe Şincai, datată Zalău, la 7 octombrie, adresată Oficiolatului comitatens ”ca să pună capăt stării scandaloase cu școala din Traniș” (Bran L., 1940, p. 20).

Sfârșit de an școlar (1971 – 1972)

Redeschiderea învăţământului la Traniş se leagă de demersurile făcute de vicarul Şimleului, Alexandru Şterca Şuluţiu. După 1850 se cunoaşte şirul dascălilor şcolii din Traniş, la început simpli cantori, iar mai apoi dascăli calificaţi la Năsăud şi Gherla. Prin 1880 s-a construit o şcoală cu două săli de clasă, în care copiii din Traniş au făcut clasele primare până în anul 1955. În anul 1955 s-a construit o şcoală nouă cu 2 săli de clasă, după care, în 1965, s-au mai adăugat 2 săli de clasă, iar în 1974, o sală de grădiniţă şi sală de sport. De menționat că la săparea şanţurilor pentru şcoala nouă, în 1955, s-au găsit schelete de ”uriaşi” (2 metri).

În perioada 1965-2002, şcoala a funcţionat cu clasele V-VIII, clasele I-IV au fost până în anul 2017, iar grădiniţa a rezistat până în anul 2021, când Școala din Traniș și-a închis porțile. Copiii din sat sunt duşi, în prezent, cu microbuzele şcolare la Năpradea.

Satul Traniş apare atestat documentar la 1475,

sub numele de Guruslău Mic (Kisgoroszlo). Alte atestări documentare provin din anii 1499 – Kisgorozlo, 1543 – Kyghorozlo, 1553 – Kis Korozlo, 1750 – Kis Garaszlo, 1760-1762 – Kis Gorozlo, 1808 – Tranișul, Gereslou-Mic, 1839 – Tranyis şi Traniyis Mike, 1850 – Tranyis, după 1850 – Traniş.

Se consideră că numele satului vine de la pădurile de luncă formate din arini, în zona pâraielor, ce se uneau în vatra satului „într-ariniş – traniş”. Până în secolul al XVIII-lea a mai existat un sat Hanoşa (Hanisfalva) care a fost asimilat de Traniş. Bâtrânii satului îşi aduceau aminte poveşti auzite din bătrâni, precum faptul că victoria lui Mihai Viteazul de la 3 august 1601 ar fi avut loc la poalele dealului Cornu Roşu, lângă Valea Roşie, de o invazie a unui detaşament de călăreţi tătari dinspre răsărit alungaţi de o gule de bivoli care stăteau la merezuş lângă valea Vădurelelor, ori de faptul că biserica de lemn din Hanoşa a fost adusă într-o singură noapte la Traniş.

Din acest sat românesc s-au ridicat educatoare, învăţători, profesori, ingineri, medici, farmacişti, ofiţeri, ziarişti, preoţi, arişti, maiştrii şi tehnicieni. Printre personalităţile originare din Traniş, recunoscute pe plan naţional şi internaţional, sînt: prof. univ. dr. ing. Traian Creţu, fizician, prof. univ. dr. Traian Pop, filosof, prof. univ. dr. Vasile Stanca, filolog şi ing. Ioan Micu, doctor în medicina alternativă – Malaga, Spania şi Doctor Honoris Caussa pentru Medicina Alternativa a Universităţii Munchen, Germania.

Absolvenți (1965)
Absolvenți (1966)
Activitate pionerească (1980)
Absolvenți (1981)
Copii din ciclul primar (1980 – 1981)
Absolvenți (1990)

Leave a Reply

Your email address will not be published.