”Traseele caselor tradiționale sălăjene” și ”Harta Cântului Sălăjean”, două proiecte menite a aduce în atenția publicului valorile culturale sălăjene

Pentru a salva, promova și pune în valoare patrimoniul cultural tradițional sălăjean, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj a conceput și implementat, în premieră națională, două proiecte culturale, cofinanțate de Administrația Fondului Cultural Național. Este vorba despre ”Traseele caselor tradiționale sălăjene” și ”Harta Cântului Sălăjean”, menite a aduce în atenția publicului valorile culturale reprezentative sălăjene și de a folosi noile tehnologii pentru promovarea tradițiilor locale.

Primul proiect – ”Traseele caselor tradiționale sălăjene” – a fost conceput ca o modalitate concretă de a sprijini inițiativele private prin care se salvează casele vechi din Sălaj. Au fost identificate, inițial, 13 case, cu vechimi care depășesc 80 de ani și care ajung la aproape 200 de ani, distribuite în toate zonele etnografice ale Sălajului.

Prezentarea fiecărui case cuprinde imagini cu exteriorul și din interior, precum și istoria acesteia, povestită de actualul proprietare. Toate la un loc creează o imagine coerentă a patrimoniului rural construit din Sălaj și permit vizitatorilor să înțeleagă cum se trăia chiar și mai mult de un secol în urmă. Pe lângă înfățișările deosebite ale caselor, ceea ce este remarcabil este inventarul deosebit de bogat și de valoros pe care îl adăpostesc acestea: obiecte folosite pentru muncile agricole sau în gospodărie, echipament și ustensile pentru bucătărie, vestimentație și decorațiuni interioare.

”Cele 13 case sunt grupate în cinci trasee de vizitare, întinse în tot Sălajul. Traseele pot fi văzute pe pagina de internet https://case.traditiisalajene.ro/. Tot de aici poate fi descărcată o aplicație pentru telefoanele mobile cu sistemul de operare Android. Prin intermediul acestei aplicații, prima de acest fel din România, toți cei interesați de o experiență deosebită pot naviga din orice loc din lume până la oricare dintre casele incluse în trasee”, spune Daniel Săuca, managerul Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj.

Cel de-al doilea proiect – ”Harta Cântului Sălăjean” – a pornit de la o realitate cotidiană: folclorul muzical al lumii satului se află pe cale de dispariție. De aceea, au fost identificați interpreți care mai cunosc repertoriul vechi de cântece din Sălaj, iar interpretările acestora au fost înregistrate și puse la dispoziția publicului larg într-un mod accesibil, folosind instrumente tehnologice pe gustul ascultătorilor de astăzi.

Astfel, 31 de cântece, din toate zonele etnografice ale județului și care reprezintă toate etniile care conviețuiesc aici, interpretate de 20 de instrumentiști sunt disponibile pe o pagină de internet și prin intermediul unei aplicații pentru telefonul mobil. Utilizatorii vor putea asculta melodiile, vor putea citi interviurile cu interpreții și, mai ales vor putea folosi harta integrată în aplicația mobilă pentru a putea călători în locurile în care, din cînd în cînd, mai pot fi auzite cântece de demult.

Toți cei interesați să afle mai multe sunt invitați pe pagina de internet https://canturi.traditiisalajene.ro/ . În partea de jos a paginii vor găsi legătura de unde pot descărca aplicația care funcționează pe telefoanele mobile cu sistem de operare Android.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *