E ca și când aș reinventa vântul
privind adierea blândă
a genelor tale delicate,
și nu mai e de ajuns cuvântul,
îmbrățișarea-mi flămândă
e senină, lipsită de păcate.
Și aș putea să-ți culeg
visele de pe buzele tale
fără să îmi folosesc nemurirea,
fără să încerc să înțeleg
de ce se numără petale:
a fi ori a nu mai fi iubirea?
Nu știu să simt
decât cu aceeași naivă uimire
pe care o am dintotdeauna,
și-nvăț să îți zâmbesc,
să îți șoptesc din privire:
iubirea mea e pentru totdeauna.