Nu ştiu dacă am mai spus-o, dar, oricum, ca să nu fiu catalogat drept un cal oarecare, o spun încă o dată: sînt un inorog. Tropăi în jurul lumii, câteodată îmi permit chiar să vorbesc, chiar dacă unora li se pare doar un nechezat. Îi înţeleg, e greu de crezut că mai există inorogi pe lumea asta, darămite un inorog care şi vorbeşte.
În tropăiala mea în jurul lumii, mă uit în jur căutând povești de iubire. Mă trezesc privind în gol, cu ecoul gândurilor îngânându-mă: ”Nee, cât timp rațiunea o face pe sufleorul, iubirea n-o să aibă niciodată loc în lumea oamenilor”.
Trist. Atât de trist că-mi vine să iau păcatul de a nu iubi asupra mea. Însă oamenii, odată învățând să silabisească la grămadă, din rărunchi, ”Ba-ra-ba! Ba-ra-ba!”, au prins gustul sângelui. Și sînt mereu în căutare de a arunca cu piatra atentă șlefuită în mulți, mulți ani de ură și ipocrizie. Așa că mai bine nu.
Atunci când mă văd galopând, unii vor să pună şaua pe mine. Ce trofeu fain ar fi un inrog, nu? Și mă îmbie să mă hrănească cu paie, ademenindu-mă către grajduri care mai de care mai cu nume sonore: ”Bă, io pentru tine fac orice! Eu… eu n-o să îți întorc niciodată spatele…” Sînt niște căcaturi sociale, și atât. Am învățat asta pe propria-mi piele, așa că mă cabrez şi-o iau la goană cât pot de tare.
– Cal nebun!, îmi strigă oamenii în urma mea. Ho, mă, ho!
– Sînt un inorog, nu sînt cal!, le răspund, dar tot ce aud ei este un nechezat de cal nebun, care nu vrea să le mănânce din palmă.
Recunosc, sînt naiv. Și mă îndrăgostesc repede, atunci când întâlnesc oameni pe care sufletul îi face să fie frumoși, mult mai frumoși decât sînt oamenii fără suflet. Pentru ei las să-mi crească aripi și zburăm așa, îmbrățișați, până când povestea de iubire devine o supernovă. O supernovă… Prea mult… Chiar și pentru cei care au reușit să mă vadă așa cum sînt, să mă iubească așa cum sînt.
Îi las să plece, atunci când văd că sînt prea mult. Din iubire, nu din alt motiv. Din iubire.
Sînt un inorog. Tropăi în jurul lumii, căutând povești de iubire, însă tropăiala, încetul cu încetul, se transformă în galop. Nici măcar nu mai are importanţă pe unde trec. Privirile goale, lipsite de strălucire a celor care mă cred doar o cabalină oarecare mă fac să alerg şi mai tare atunci când drumul meu se apropie de cel al lor – un drum bine bătătorit, pavat cu raţiune.
Emoțiile sînt cele care transformă iubirea într-o poveste. Nu rațiunea. Emoțiile.
Oamenii nu mai au emoții. Au învățat să joace teatru, și o fac de atâta timp, încât nimic mai e real. Totul e o mascaradă a cuvintelor și gesturilor sociale. Oamenii nu mai cred în povești. Nici în iubire. Ba, mai mult, chiar și atunci când dau cu ochii de mine spun că sînt doar un cal nebun. Pentru ei inorogul e doar o născocire dintr-o poveste. Și cum nu cred în povești, nu cred nici că eu aș fi un inorog. Ba li se pare că-s doar o nălucire.
Însă eu chiar exist. Sînt un inorog.
