Un sălăjean, în expediție în Nepal

paul-pasztor-1Ideea am primit-o via Șimleu Silvaniei, și nu numai că mi-a trezit curiozitatea, dar asta face parte din lucrurile ce mi se par că merită făcute public, lucruri făcute din pasiune și pentru care unii oameni, cei care au ceva de spus sau arătat, alocă timp și bani că să-și materializeze ideile. Așa că, mi-am pus reportofonul în buzunar și am luat-o într-acolo, unde urma să mă întâlnesc cu Paul Pásztor, cel care va face subiectul articolului de față. Am făcut cunoștință, apoi un tur scurt al clubului fotografic, după care, la un ceai și un suc, la o cafenea din oraș, ne-am așezat la povești.

Joi la 5

Totul a pornit după ce Paul a urmat un curs de fotografie în Cluj (unde s-a și înscris într-o asociație de profil de acolo), curs despre care îmi spune că e OK în măsura în care deja știi ceva despre fotografiat, altfel, de pe internet poți învăța tot ce ai nevoie. Apoi, în 2006, s-a mutat la Șimleu, însă a continuat să se întâlnească cu alți fotografi din Cluj, cu care a umblat peste tot prin țară, în tururi foto. După care, în 2011, a luat ființă, pe Facebook, grupul Șimleu Silvaniei, în cadrul căruia se postau fotografii inedite având ca subiect orașul Șimleu, lucru care a avut un impact foarte mare, și nu numai pentru cei care locuiesc în oraș, ci și pentru cei care au plecat de aici în alte părți ale lumii. Și, pentru că s-a vrut să se promoveze, în primul rând, partea frumoasă a orașului – lucru luat ca o provocare, pentru că, așa cum a subliniat Paul un citat al lui Maniu, “răul se promovează singur,” s-au pus bazele clubului foto: “Odată cu grupul, am zis – ce-ar fi să nu fac chestia asta singur, că e ciudat să ieși seara de unul singur, cu trepiedul prin oraș, și tot în cadrul grupului a venit și ideea – ce-ar fi să ne întâlnim mai mulți, să facem un club foto. Și așa a pornit totul.” Și, pentru că tot se întâlneau, de obicei, joi, la ora cinci, l-au numit simplu “Joi la 5”, membrii fondatori fiind, alături de Paul Pásztor – Nagy Richard, Răzvan Petrovan, Vlad Dregan, Patricia Tomas, Bogdan Moisi, Radu Cherecheș și Iuliana Herea Pușcaș. Oricum, activitatea lor a atras atenția Primăriei Șimleu, și, cu sprijinul primarului Septimiu Țurcaș, au organizat o sală de expoziție în sala Consiliului, unde sunt expuse în jur de 50 de fotografii realizate de membrii clubului, fotografii menite să promoveze orașul. Pe lângă asta, au mai participat și la o expoziție de fotografie în Ungaria, în orașul Szarvas, iar în viitorul apropiat, chiar dacă deocamdată e doar la stadiul de idee, vor să organizeze un festival de fotografie, la care să fie chemați ca participanți, pe lângă pasionații de fotografie, și fotografi celebri, acțiune care ar face o publicitate pozitivă orașului.
Clubul e deschis tuturor, astfel că cei pasionați de arta fotografică și care vor să se înscrie în club sau, pur și simplu, vor să afle mai multe despre fotografie, pot să ia legătura cu membrii clubului pe pagina de facebook http://www.facebook.com/JoiLa5.

nepalTrei săptămâni pe Himalaya

O expediție de genul ăsta costă destul de mult, așa cum mi-a spus Paul, și nici nu îndrăznea să viseze, însă soția lui l-a încurajat, apoi, după ce a participat la un workshop la Măgura, lângă Brașov, și unul în Bucovina, s-a decis că trebuie să meargă în Himalaya Trek. În expediția fotografică nepaleză a fost împreună cu Mihai Moiceanu, unul din cei mai importanți și cunoscuți fotografi de natură și călătorie din România, autor de cărți și albume, expediție din care trei zile au stat în Kathmandu, capitala Nepalului, iar restul timpului au fost în munți. “Au fost 18 zile de munte, în care am urcat până la 4700 metri. Mi-era frică de răul de altitudine, noroc că am urcat prima oară până la 3800 metri, unde am stat o noapte, după care am coborât, și de abia în al doilea traseu am urcat până la 4700, așa că deja eram aclimatizați. Și, spre surprinderea mea, a fost destul de ușor, mai mult trasee de trekking, nu alpinism, dar foarte frumos. Oricum, nici în trekking nu aveam experiență, dar mi-am zis că trebuie să încerc. N-am prea avut parte de vreme bună pentru fotografierea de peisaje, am prins sezonul ploios, chiar dacă pe sfârșit, așa că ne-a plouat o grămadă, însă a meritat.”
Deși aveau în rucsac echipament profesional, pozele făcute cu iPhone-ul, îmi mărturisește Paul, au o valoare sentimentală mai mare pentru el decât cele făcute cu aparatele profesionale. Asta fiindcă, deși, l-a început, când vedeau ceva care merita – și erau la tot pasul cascade, punți și peisaje care te lăsau fără cuvinte – se opreau, scoteau echipamentul și făceau fotografii cu aparatura profi, au renunțat la tot ritualul ăsta fotografic, mai ales că aparatele erau afectate de clima de acolo, iar asta însemna timp de așteptare până puteau fi folosite, fiindcă altfel n-ar mai fi ajuns la destinație. Așa că iPhone-ul, fiind mai la îndemână și mai ușor de manevrat, a surprins o grămadă de peisaje spectaculoase. Oricum, a fost impresionat de ghizii locali (porters), care, deși cărau ei greul bagajelor, ajungeau la capătul traseului în două ore, pe când ei, având în rucsac doar echipamentul fotografic, ajungeau în șase ore la destinație, acolo unde cazarea era tipic nepaleză. “Cabană e mult spus. O cameră mare cu sobă în mijloc, unde se mănâncă cu precădere mâncare vegetariană, locul de cazare seamănând foarte mult cu un compartiment de tren, iar în curte wc-ul. Tot în curte era și dușul, în care, dacă aveai norocul să fie după o zi cu soare, aveai apă caldă, dacă nu, apa era rece ca gheața, așa că dușul se rezuma uneori la șervețele umede.”

nepal7Kathmandu, un oraș extraordinar

“Ce m-a frapat a fost aglomerația de acolo, care te șochează de cum ieși din aeroport. Dacă cineva îmi spunea că nu-mi pot imagina ce e aglomerația, nu-l credeam, dar e o nebunie acolo, mai ales condusul, care se bazează pe claxonat. Și nu există trotuare – oameni, mașini, animale pe același drum… Una din problemele majore pentru mine, ca fotograf, acolo, a fost că totul e așa de deosebit și atâtea subiecte, încât, pur și simplu, te simți copleșit de tot ceea ce e în jurul tău. Poți să te așezi pe scările unui templu vechi de 2000 de ani și să nu te miști de acolo cu aparatul de fotografiat, așteptând să se întâmple ceva. E deosebit orașul.” Cât a stat acolo a asistat și la ritualul unei incinerări tradiționale, de la început până la sfârșit, unde a făcut fotografii deosebite, fotografii pe care, îmi spune, nu a avut curajul să le publice, unele fiind de-a dreptul șocante.
Pe străzile orașului a întâlnit foarte mulți străini, mulți dintre ei, fiindcă, totuși, Nepalul este o țară săracă, locuind acolo pentru perioade lungi de timp, unii fiind voluntari în tabere care aveau ca scop învățarea limbii engleze de către nepalezi, lucru important pentru cei de acolo, având în vedere că meseria de ghid e principala lor sursă de venit. Și, spre surprinderea lui, și a mea, mulți dintre acei străini, cetățeni europeni, aveau numai cuvinte frumoase la adresa României, mai ales în ceea ce privește frumusețile naturale de aici, aceștia preferând natura sălbatică, așa cum în puține locuri mai găsești în Europa. Dar ceea ce l-a impresionat cel mai mult au fost oamenii de acolo, cu o diversitate foarte mare de trăsături umane, despre care îmi spune că, deși sunt săraci, nu mint, nu fură și nu-și bat copiii, iar școala e foarte importantă pentru ei. Să fac comparație cu românii, nu toți, dar mulți dintre ei? Mai bine nu.

Fotografia, ca artă

Am fost curios cât costă să-ți iei un aparat cu care să poți face fotografii de calitate, așa că am pus întrebarea, așteptându-mă la un răspuns cu cifre, nume și detalii tehnice. Însă, spre satisfacția mea, mai ales că nu sunt genul care să arunce cu banii doar ca să fie în pas cu moda (și nici n-am de unde), răspunsul a fost unul pe placul meu: “Pentru a face o fotografie reușită nu-ți trebuie atât un aparat super performant, cât îți trebuie imaginație, răbdare, sau să te trezești de dimineață, să prinzi lumina bună, și un trepied pentru a face o fotografie de peisaj, de exemplu. E greu să scapi de tentația de a fi în pas cu echipamentul de ultimă generație, mai ales că e o luptă pe care o pierzi din start – ce cumperi azi, mâine e deja depășit.”
Oricum, dacă pui pasiune, apar și rezultatele, nu că ar fi ele neapărat importante, dar sunt, într-un fel, încununarea muncii și a efortului depus pentru a-ți urma calea și a-ți îndeplini visele. Agenția Phototour, singura agenție de turism din România dedicată fotografilor, a strâns, timp de șapte ani, fotografii realizate în tururile foto organizate în țară și străinătate, din care a selecționat opt, cele mai reușite. Iar cel care a luat trofeul a fost Paul Pásztor, cu o fotografie realizată în turul din Nepal.


Susţine
   DONEAZà  
contribuind la promovarea unui altfel de jurnalism:

Asociaţia Reporter pur şi simplu
CIF: 27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank

Credem, sincer, că se poate face
jurnalism fără circ mediatic, de oricare ar fi acesta.
Un jurnalism care să promoveze frumosul.

3 thoughts on “Un sălăjean, în expediție în Nepal

  1. Felicitari Paul. Stiam de la Mihai, fiul tau ca ai fost in Nepal. Dar a fost interesant sa citasc acest reportaj. Daca tot ai in tine suflu de artist, ce zici, te apuci de scris impresii despre ceea ce vezi in jurul tau?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *