Din punct de vedere arhitectural, orașul Șimleu Silvaniei e cel mai frumos din Sălaj. Străzi vechi care păstrează farmecul așezării de odinioară, case care își păstrează amprenta timpului la vedere, toate dau un farmec aparte Șimleului.
Unul dintre cele mai frumoase frontispicii este cel din imaginile de față, clădirea fiind situată pe strada 1 Decembrie 1918. S-ar putea spune că, așa, ca detalii arhitecturale, e o operă de artă. Chiar și așa, în parte degradat. Însă degradarea unor asemenea frontispicii, porți sau case, este o problemă care se înrăutățește pe timp ce trece. Și poate nu ar fi rău ca, la nivel administrativ să se facă ceva în privința asta. Să se restaureze ori să fie încurajați proprietarii de case care își păstrează amprenta timpului, prin diferite metode, să facă asta. Și odată restaurate aceste opere de artă arhitecturale (nu, nu e mult spus), să fie făcute cunoscute, inclusiv autorii acestora (acolo unde se știu). Până la urmă, de câștigat ar avea orașul, care ar atrage și mai mulți turiști.
Revenind la frontispiciul în cauză, superb, de altfel, migala cu care a fost lucrată sculptura în lemnul porții, detaliile sînt de admirat, patina timpului fiind una evidentă. Mai puțin, așa cum am zis, degradarea în parte a acestuia, care e ca o rană deschisă în toată opera asta realizată de meșterii din acei ani. Și dacă se vrea a fi păstrat farmecul Șimleului, de aici trebuie început, de la arhitectură, de la acele detalii arhitecturale care își păstrează patina timpului, și care sînt, la propriu, o adevărată comoară a orașului.