Urzala firelor. Drumul pânzei, de la urzoi, la războiul de țesut

Cu brațul tău cel aspru știut-ai țărane
să aperi, să lucri străbunul pământ,
cu mintea și brațul știut-ai țărane
să-ți făurești unelte din lemn sau pământ…

Pentru că e vorba despre țăran, despre inteligența lui nativă, despre cum a știut dintotdeauna să trăiască simplu și în armonie cu pământul, n-aveam cum să încep altfel decât cu niște versuri scrise de mama mea, Ludovica. Versuri care spun totul.

Am mai fost la Valcău de Sus o singură dată, să văd casa lui Ionică Crișan (una din cele mai frumoase din Sălaj). Și mi-a plăcut atât de mult, încât atunci când m-a sunat să mă cheme – ”Hai, Călin, că o să-ți placă la urzală” -, am spus din start că o să merg. Mă duc întotdeauna când sînt chemat cu drag.

Ce e aceea urzală? Răspunsul e unul simplu: o poveste. O poveste despre omul simplu și frumos numit țăran, despre viața satului. Un țăran care s-a dovedit, de atâtea ori, mult mai inventiv decât ți-ai fi putut imagina. O poveste despre cum se face pânza, de la un simplu fir învârtit pe urzoi, la războiul de țesut.

Cum arată un război de țesut știe multă lume. Se mai găsesc în casele țărănești ori prin muzee. Și când te uiți la el, așa la prima vedere, nu pare cine știe ce complicat: niște elemente de lemn și niște fire, ce mare lucru? E mare lucru. Ba chiar foarte mare lucru. Să pui totul în ordine în așa fel încât să poți face pânza e nu doar o poveste, ci și un adevărat test de inteligență. Fiindcă, da, despre inteligență e vorba. Și despre îndemânare. Să faci din lemn și fire o mașinărie de țesut înseamnă să știi să-ți folosești mintea. Și sînt sigur că dacă ai da ca și test unor ingineri de azi, indiferent cât de școliți, să facă un război de țesut (fără a avea nicio schiță și fără niciun fel de informații sau suport, de niciun fel), doar din lemn și lucrând doar manual, nu ar putea. Și nu pentru că ar fi proști. Nu. Ci pentru că războiul de țesut a fost pentru țăran o necesitate. Iar necesitatea, viața a fost cea care l-a inspirat pe țăran.

Ionică e un om tare fain. La fel ca și casa lui tradițională, face parte din ceea ce se poate numi ”comoara satului”. Pentru că satul înseamnă, în primul rând, țăranul. Și cât timp mai există țărani, o să mai existe și satul. Apoi, după ce ei n-o să mai fie, satele o să fie doar niște mici anexe ale orașelor, și atât.

M-am dus la Valcău de Sus să fiu parte din povestea satului. Nu să bag capul în poză, ci chiar să fac parte din poveste. Asta înseamnă că am tras și eu de fire, am mutat butelia ca să țină firele întinse, am descălcit fire, am făcut țevi (niște bucăți de tulpină de soc, peste care se înfășoară ața), ca să aibă Florița ce băga în suveică.

Cine e Florița? Probabil una dintre puținele femei care mai știu cum se urzăște, cum se asamblează războiul de șesut. O femeie plină de viață, plină de energie, mai mare dragul să o privești și să o asculți vorbind. Și cu ea – Florița, cu Ionică și Anuța, am urzât, am râs și am povestit aproape o zi întreagă. Și a fost mult mai interesant, mai frumos să văd cum se face pânza, decât aș fi crezut.

Uitați-vă la filmul pe care l-am făcut și sigur o să vă placă!


2 thoughts on “Urzala firelor. Drumul pânzei, de la urzoi, la războiul de țesut

  1. 💖Am avut urzoi, am avut război de țesut, am avut ițe, spată, fuse, sucală! Dar cel mai important,ca viața să poată merge înainte, am avut MAMĂ! Care pe toate le știa și pe toate le-a învățat “pe furate” că a rămas de mică fără mamă! Dar a avut o forță uriașă de a face totul! Dacă ea n-a avut parte, măcar copiii ei să aibă! Toată viața și-a trăit-o doar pentru familie, pentru copii și apoi pentru nepoți! Așa era viața atunci, cu necazuri și greutăți dar destui oameni nu știau decât să se sacrifice pentru cei apropiați! Și au trecut toate ca o apă mare după o ploaie de vară! Și nu ne-a rămas decât amintirea! Până vom mai fi! 💖🙏

Leave a Reply

Your email address will not be published.