Fiind, aștept
vântul perfect
care să pună laolaltă cer și pământ,
eliberându-mă de orice fel de legământ,
ștergând priviri întâmplătoare
și vise rotitoare
deasupra unei lumi unde nu au loc nebunii,
nici dragostea, nici semnele înțelepciunii.
Mocnesc emoții adânci,
agățându-mă de stânci,
aruncându-mă în vânt,
strivindu-mă de pământ,
pierzându-mă în necuprinsul întunecimii,
regăsindu-mă în focul mistuitor al inimii
împrăștiind semințe de lumină
sub cerul liber ori cel ca va să vină.
Simțind, aștept
vântul perfect,
să mă ducă deasupra lumii,
dăruindu-mă înălțimii,
acolo unde Luna
e doar a mea, ori eu al ei, îmi e totuna,
când iubesc, e pentru totdeauna.
