Votul destrămării neamului: Să moară capra vecinului și, dacă se poate, să moară și vecinul!

papusar-politicMai este puțin până toată scălămbăiala asta politică o să devină istorie, o istorie urâtă, chiar scârboasă, cu înregimentați de fiecare parte, care au devenit, în timpul ăsta scurt, experți la scuipat unul pe altul. Și aproape că nu-ți mai vine să deschizi calculatorul și să te conectezi la internet, mai ales pe site-urile de socilaizare, pentru că mesajele de cât de rău, bou, pervers sau orice sună îndeajuns de rău și de urât ca să-l facă pe celălalt să pară un monstru, sînt înșirate le nesfârșit, de parcă asta ar fi singura preocupare a românilor, români care, așa cum s-a văzut de atâtea ori, au memoria extrem de scurtă. Însă, acum câteva zile, pe facebook am dat peste o postare, care se referă tot la votarea de la orizont, însă care nu se încadrează deloc în tiparul mesajelor omniprezente, semn că, totuși, mașinăria politică a învrăjbirii nu dă roade tot timpul. Mesajul sună așa, și am să dau copy-paste:

” Am prieteni de toate vârstele, cu statut financiar și social diferit, femei și bărbați, am prieteni de etnii și religii diferite. Am și prieteni atei sau agnostici. Am prieteni artiști sau prieteni dedicați științelor exacte. Am prieteni cu opțiuni politice, sau, hai să zicem , cu opțiuni de vot diferite de ale mele. Și-mi place asta. Mama mea a votat , probabil , diferit de mine. Asta nu mă împiedică să o iubesc și să savurez zacusca și murăturile ei… Mie mi se pare cel mai frumos semn de normalitate.” Laura Galvácsy

Da, un semn de normalitate, dar atât de stingher între scuipăturile politice, încât asta nu face decât să întărească și mai mult regula de la care această postare face excepție. Totuși, un semn de normalitate, și chiar dacă e vorba despre o singură persoană, chiar și asta contează. E un semn că îndobitocirea politică omniprezentă n-a pus stăpânire pe toți. Laura nu face parte din armata îndobitocită politic. Pe ea nu au ajuns-o “învățăturile” celor care dirijează, evident, prin intermediul “acoperiților” morali, tot acest concert al insultelor și înjurăturilor din societatea românească, care, sincer, provoacă scârbă. Până nu demult prieteni, politic sau de orice fel, românii ajung să se ia la bătaie, să se înjure, să arunce cu noroi, la fel ca niște ultrași mononeuronali la un meci de fotbal, unde nu contează calitatea meciului, contează doar ca ai tăi, cei pe care tu îi percepi ca fiind ai tăi, să câștige. Cu orice preț. Așa că vechea zicală românească “Să moară capra vecinului” s-a adaptat vremurilor moderne: “Să moară capra vecinului și, dacă se poate, să moară și vecinul!”

Scârbă. Asta provoacă tot acest spectacol politic. Prietenii se înjură între ei și devin dușmani. Vechii dușmani, care mai că se omorau între ei și urlau cât îi țineau bojocii ăia ai lor încărcați cu parșivitate că ălalalt e răul absolut, acum se pupă pe aceiași obraji groși, slinoși de-a dreptul, fiecare cu mâna în buzunarul celuilalt, înspre un bine numai al lor, restul fiind doar păpuși la capătul sforilor grețoase politic. Și ce au învățat românii în ultimii ani? Ura. Au învățat să urască. Și nu oricum. O ură transformată în mod de viață, în care fiecare îi dorește răul celuilalt, un rău în varianta actuală romțânească – pușcăria. Nu contează dacă există motiv, fiindcă e foarte ușor de inventat unul, așa că toți strigă, la unison, “la pușcărie!” În timpul ăsta, păpușarii hăhăie satisfăcuți, pentru că un popor dezbinat e mult mai ușor de condus.

O scenă de teatru. Asta e toată tărășenia asta politică. O scenă de teatru, e adevărat, bine pusă în scenă, dar de o perversitate greu de închipuit. Și de ce? Pentru binele, exclusiv, al celor care se bat pentru putere, pentru plăcerea diabolică de a face ce vor ei, de a dicta cu degetul întins, cocoțați pe tribuna puterii politice, acolo de unde, dacă scuipi, scuipatul acoperă toată societatea de dedesubt. Însă, după ce trece și asta, ce rămâne? Se mai poate șterge scuipatul social? Se mai poate repara breșa morală uriașă creată în tot acest joc scârbos al acaparatului puterii? Nu cred. O să rămână ca o pată murdară, un jeg permanent social, care ajunge, încet, dar sigur, să definească societatea românească. Asta până când oamenii o să refuze să mai accepte sforile păpușarilor perverși și impotenți moral. Dacă o să se întâmple asta vreodată. Slabe speranțe. Până una-alta, așa, ca un semn de normalitate, mai dau o dată copy-paste:

” Am prieteni de toate vârstele, cu statut financiar și social diferit, femei și bărbați, am prieteni de etnii și religii diferite. Am și prieteni atei sau agnostici. Am prieteni artiști sau prieteni dedicați științelor exacte. Am prieteni cu opțiuni politice, sau, hai să zicem , cu opțiuni de vot diferite de ale mele. Și-mi place asta. Mama mea a votat , probabil , diferit de mine. Asta nu mă împiedică să o iubesc și să savurez zacusca și murăturile ei… Mie mi se pare cel mai frumos semn de normalitate.” Laura Galvácsy


3 thoughts on “Votul destrămării neamului: Să moară capra vecinului și, dacă se poate, să moară și vecinul!

  1. Sunt parțial de acord cu cele expuse.
    Și Hitler a fost votat de unii cetățeni (mame, bunici etc.), așa-i?
    Deci, chestia cu mama care probabil a votat alt candidat și copilul ei adult servește cu mare bucurie zacusca….. Asta e manipulare.

  2. Romania normala pentru mine inseamna descentralizare si regionalizare!
    De ce eu ‘eu fiind firma sa trimit bani la bucuresti atat timp cat eu sunt din iasi, cluj etc.

Leave a Reply

Your email address will not be published.