Zalău, la miezul nopții. Luminile străzilor orașului

Zalău, la miezul nopții. Luminile străzilor orașuluiDe obicei, când ies în oraș la miezul nopții, ies să alerg. De data asta, însă, am ieșit mai mult așa, într-un fel de plimbare la nimereală, cu aparatul de fotografiat în geanta de pe umăr, aparat de care, de cele mai multe ori, am uitat, pierdut cu gândurile și ochii în întunericul din jur. Orașul… da, poți să spui că e frumos, atât cât poate fi un oraș frumos, mai ales așa, cu liniștea nopții pe post de însoțitor la pas.

Zalău, la miezul nopții. Luminile străzilor orașului

Zalău, la miezul nopții. Luminile străzilor orașuluiStrăzile sînt pustii în miez de noapte, și pare că oamenii au dispărut, pe neștiute, lăsând luminile străzilor orașului, ca niște licurici uriași, să ia în stăpânire întunericul și liniștea din jur. Blocurile sînt scufundate în noapte, găzduind între pereții lor somnul zălăuanilor. Rar, mașinile mătură întunericul cu lumina farurilor, taximetriștii fiind singurii care mai animă noaptea din jur. Și patrulele poliției și ale jandarmilor, cu care m-am întâlnit de cel puțin zece ori în decurs de o oră, atât cât pașii m-au purtat prin orașul adormit. Nu știu dacă e așa în fiecare noapte, dar în noaptea asta au fost acolo, pe străzi, de veghe, patrulând încet.

Zalău, la miezul nopții. Luminile străzilor orașului

Zalău, la miezul nopții. Luminile străzilor orașului“Dom’le, da’ mai vine autobuzu’?”, l-am auzit pe omul ăla, cu o pălărie în cap și o plasă în mână, întrebând niște polițiști locali, care patrulau, și ei, pe trotuar.  “Ce autobuz, dom’le, nu vezi că-i unu noaptea? Mai bine mergi acasă, că-i târziu.” Omul, cu veselia aia specifică celor care au stat ceva timp la povești cu Bachus, își așază pălăria mai bine în cap și, zâmbind șăgalnic, nu se lasă: “Apoi, dom’le, cum să fie așa târziu, că n-are cum, că trebe să vină autobuzu’, să mă duc acasă.” “E târziu, nene, e unu noaptea”, îi răspund mai mult așa, ca un fel de salut, polițiștii locali. “Serios?”, întreabă omul mirat, suflecându-și mâneca de la haină, în căutarea ceasului de pe mână. “No, nii, chiar îi unu noaptea. Hi hi… Îi târziu. No… Apăi, dă-l încolo de autobuz, m-oi duce pe jos. Către casă… M-oi tot duce…”

Zalău, la miezul nopții. Luminile străzilor orașului

Zalău, la miezul nopții. Luminile străzilor orașului

Zalău, la miezul nopții. Luminile străzilor orașuluiLa intrarea în parc, chiar lângă semnul cu “Interzis intrarea cu animale” un ditamai dulăul, portocaliu. S-a uitat la mine, apoi către parc, apoi din nou la mine, cum treceam zâmbind prin fața lui: “Cățel, la ora asta nu te vede nimeni că intri în parc.” N-a intrat, ci a preferat să se piardă pe străzile de lângă, așa că, de unul singur, am intrat în parcul scufundat în întuneric și m-am îndreptat către casă, lăsând noaptea să vegheze la somnul oamenilor, cei care, odată ce se crapă de ziuă, o să ia în stăpânire străzile orașului, acum pustii.

Zalău, la miezul nopții. Luminile străzilor orașului

Zalău, la miezul nopții. Luminile străzilor orașului


3 thoughts on “Zalău, la miezul nopții. Luminile străzilor orașului

  1. Aveti un oras minunat! Se vede ca conducatorii vostrii sunt oameni gospodari! La multi din cei din Sfintu Gheorghe Covasna, de unde sunt , am sfatuit sa mearga in schimb de experienta!

  2. Păcat ca nu ai nici un viitor in Zalău . La cum merge treaba , sa ne ferească cel de sus sa își mute Tenarisul afacerea ca ajungem la sapa de lemn

Leave a Reply

Your email address will not be published.