Apariție editorială: „O lume de la capăt”, de Seres Beatrice

A apărut la Editura „Caiete Silvane”, în colecția Roman, volumul fantasy – science-fiction „O lume de la capăt”, de Seres Beatrice.

„M-am născut în iarna anului 1995, în Zalău, România. 

Sunt autoare publicată a trei lucrări de ficțiune, printre care «Galaxia din spatele lunii» și «Sindromul Yarmilla»”

Ca absolventă a facultății de psihologie, mi-am dezvoltat abilitatea de a crea personaje credibile, în experiența cărora cititorii se pot regăsi cu ușurință. 

Studiul operelor autorilor contemporani români și străini mi-a oferit curajul de a-mi așterne propria imaginație pe foaie, încă de la cincisprezece ani.”

„Într-una dintre miile de realități posibile, Hellia ajunge într-un Univers în care este tocmai Dumnezeu. Ea recreează lumea, altfel decât o știm noi. Pământul devine plat, iar oamenii devin ingenium, o specie nouă, umanoidă, care deține încă de la naștere toate cunoștințele lumii. Ea, însă, dă greș atunci când își recreează sora pierdută în realitatea sa originală și realizează că, în ciuda trăsăturilor fizice și morale pe care i le atribuie, esența umană nu poate fi recreată.” (Seres Beatrice)


Susţine
   DONEAZà  
contribuind la promovarea unui altfel de jurnalism!
Orice sumă contează!

Mihai Calin Paval
RO53INGB0000999901462814
ING Bank

Asociaţia Reporter pur şi simplu
CIF: 27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank

Credem, sincer, că se poate face
jurnalism fără circ mediatic, de oricare ar fi acesta.
Un jurnalism care să promoveze frumosul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *