Apariție editorială: „Reverențe rimate”, autor Cornel D. Lar

A apărut, la Editura „Caiete Silvane”, în colecția Poesis, „Reverențe rimate”, cartea de debut a autorului Cornel Dorel Lar.

Nota autorului

Nu ştiu să citesc printre cuvinte, dar îmi place să cred că simt magia lor. Scriu cel mai adesea sentimental, însă mă declar pragmatic în acţiuni. E un oarecare paradox aici. Dar timpul îngemănează cele două stări: sentimentalul din suflet cu matematica din profesie.

Într-o lume globalistă în care romantismul şi patriotismul au devenit desuete, iar în opinia multora chiar depăşite, devine din ce în ce mai greu să etalezi public, lipsit de ezitare prin diferite manifestări, simţirile ce călăuzesc fiinţele, care arhitectural voit, asumat emoţional sunt construite. Aceste nobile trăsături ale identităţii unui individ, ale unei comunităţi, ale unei naţiuni, ar trebui, în opinia mea, să fie însuşite cel puţin, dacă nu se regăsesc ereditar transmise din moşi-strămoşi.

Iniţial mi-a fost teamă să scot la iveală ceea ce scriu şi… cum încă sunt la început, încă mi-e teamă, pentru că acest mod de a te devoala în faţa cititorilor te vulnerabilizează. De ce? Pentru că slovele, cuvintele au ochi în reflexii de cele mai multe ori diferite în funcţie de cititor. Şi asta nu e rău, câtă vreme fascinează, luminează, vibrează, vindecă ori mângâie sufletul cititorului. Dar mie mi-e frică de judecată, şi de asta pământească, şi de cea cerească.

Când scrii, îţi pui în palmele cititorului sufletul, concretizat într-o carte, fie proză, fie versuri, e un sacrificiu şi, recunosc, mi-a luat ceva timp să pun sub lumina tiparului parte din scrierile mele, la început în reviste precum „Sintagme Codrene”, „Mărturii maramureşene”, „Extemporal liric”, „Bogdania”. Nu în ultimul rând, „Caiete Silvane”, care a devenit revista mea de suflet, unde am debutat, iar acum într-o carte, la Editura „Caiete Silvane”. Sper din tot sufletul să găsesc o modalitate de a aduce mulţumirile şi recunoştinţa pe care le merită întregul colectiv redacţional al revistei şi editurii „Caiete Silvane”, şi în special domnului redactor-şef Daniel Săuca.

Într-o proporţie covârşitoare, poemele din această cărticică, dedicată cu reverenţă şi cu toată dragostea mea tuturor cititorilor, sunt publicate în revistele menţionate, unele dintre ele fiind premiate în cadrul unor concursuri naţionale şi internaţionale de profil, din care aş aminti: Marele premiu „Trofeul Bogdania” şi Premiul revistei „Sintagme Codrene”.

Pentru mine şi, cred, pentru orice autor, toate aprecierile, toate premiile obţinute sunt o necesitate de confirmare şi recunoaştere a veleităţilor literare, o încununare a unei munci depuse pe ogorul hârtiei, dar o carte reprezintă apogeul, prin perenitatea dată de existenţa ei.

Această carte e felul meu de a vă iubi, dragi cititori, e felul meu de a vă aduce reverenţe, e felul meu de a fi recunoscător tuturor celor cu care m-am întâlnit, am interacţionat şi am convieţuit, celor cu care mă voi întâlni şi, în special, iubitei mele soţii Liliana, fiilor mei Floris şi Ionuţ, nepotului Luca.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *