Concert Nightlosers la Rock’n Roll Center Zalău

Trupa Nightlosers va concerta, vineri, 1 martie 2024, ora 19.00, la Rock’n Roll Center Zalău.

Suport artist: 80 RON.

Așa cum scrie pe site-ul trupei, Nightlosers cântă blues ardelenesc, un etno-blues construit ca display muzical postmodern, în care acordurile serioase ale blues-ului american sînt piperate cu intervenții etno române, maghiare și țigănești, montate în conformitate cu o imagine (a formației) desprinsă dintr-un film autoironic, în care un grup de țărănoi bețivi au ajuns întâmplător pe o scenă.

În cei peste 20 de ani de existență au concertat la festivaluri din mai toate țările din Europa, dar și în orașe din SUA și Canada. Sunt cunoscuți de publicul larg datorită pieselor ”Bețivan Ratat” și ”Dragostea-i ca și o râie”, piese ce reflectă mai degrabă spiritul umoristic specific trupei prezent și el în concertele live, unde pasajele de blues se îmbină natural cu muzica tradițională autentică ardelenească (țigănească, ungurească și românească).


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *