Cripta Baronului de la Surduc, construită pe locul unde principele Transilvaniei a servit ultimul său prânz

Deasupra stâncii, chiar lângă drumul principal care traversează localitatea Surduc, o construcție deosebită față de toate celelalte e ca un semn de carte al istoriei Sălajului. Aici, în 1825, Miklós Jósika a construit cripta în memoria tatălui său.

Acum, de pe drum, atunci când treci prin zonă, e greu să vezi construcția asta, pentru că vegetația deasă e ca un paravan care ascunde privirii opera asta de artă sub forma unui turn, care de aproape 200 de ani stă ”de veghe” deasupra stâncii. Și e destul de greu de înțeles de ce, având un asemenea obiectiv istoric, o asemenea construcție unică în Sălaj, nu se face nimic pentru a o pune în valoare, mai ales că nu trebuie făcut cine știe ce pentru asta.

E de ajuns să se curețe vegetația crescută haotic în jurul criptei, să se pună o pancartă la marginea drumului și un indicator către locul unde e construită cripta. Pentru început. Dacă vrei să atragi turiști (și genul ăsta de obiective chiar atrag turiști), se poate face și o promovare pe măsură. Însă la noi, nu doar în Sălaj, ci în toată țara, construcțiile de genul ăsta, care nu ”punctează” pe harta istoriei României, sînt lăsate în uitare, condamnate la distrugere. Deocamdată, Cripta Baronului e în stare destul de bună, însă vegetația și timpul vor trece peste ea, lăsând în urmă doar niște ruine.

Nepăsarea asta, care a distrus multe alte clădiri vechi din Sălaj, se poate pune și pe seama faptului că au aparţinut nobililor maghiari, deci fără valoare pentru poporului român, un fel de a spune că ”istoria asta nu e a noastră”. Și atunci, dacă nu e a noastră, de ce să păstrăm vestigiile ăstea ancorate în timp, când putem să ”cosmetizăm” istoria, așa, cât să ne fie pe plac?

Poate ar tebui să învățăm de la alții, care având nu o construcție de genul Criptei din Surduc, ci un bolovan ceva mai mare, un zid rămas cine știe pe unde, reușesc să creeze un turism sustenabil în zonele respective. Noi doar dăm cu piciorul nu doar dezvoltării turismului de gen, ci istoriei.

Conform Wikipedia, Miklós Jósika (considerat creator al romanului istoric în literatura maghiară ), care a trăit aici între anii 1824 – 1853, a construit cripta în memoria tatălui său, în jurul anului 1825, pe locul unde principele Transilvaniei, Francisc Rákóczi al II-lea, a servit ultimul său prânz, alături de László Csáky, înaintea bătăliei de la Jibou, pierdută în fața armatei imperiale conduse de generalul Ludwig von Herbeville. Inițial, în cripta acum goală și jefuită, au fost trei sicrie din fontă, două dintre ele având și ferestre. Deasupra ușii, încadrată între cărămizi, este așezată o placă albă cu inscripția în latină ”Parenti omnia pietas proculium posuit ano. MDCCCXXVII”. Inscripția îi aparține sculptorului clujean originar din Debrețin Hirschfeld Friedrich și a fost realizată în 1828.

Cripta Baronului de la Surduc e o construcție cum alta nu e în Sălaj. Nu foarte mare, dar lucrată cu măiestrie, poate fi considerată o operă de artă: coloanele de la intrare care te duc cu gândul la coloanele grecești, bolovanii mari așezați (cândva, acum doar câțiva au rămas la locul lor) sub formă de cerc în jurul turnului, decorațiunile… Și, pentru construcția asta nu e prea târziu, cum e în cazul multor altora, să fie salvată și așezată pe harta obiectivelor turistice sălăjene. Și nu doar pentru turiști și avantajele turismului, ci, în primul rând, din respect pentru istorie. Cea ancorată în realitate, nu cea care ne convine.


  1. E de ajuns să se curețe vegetația crescută haotic în jurul criptei…
    Am citat de mai sus.
    Istoria se repetă. În Maramureșul istoric avem vreo opt biserici din lemn, intrate în Patrimoniul UNESCO, și la care, la mai multe, ai impresia că din vegetația(buruieni) crescută printre morminte, vor apărea niște șerpi să-ți sâsâie BINE AI VENIT!

Leave a Reply

Your email address will not be published.