Glasul Libertății – Eveniment cultural aniversar  la Muzeul Holocaustului din Șimleu Silvaniei

Muzeul Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord din Șimleu Silvaniei va găzdui, în data de 11 mai 2025, de la ora 18:00,  un eveniment cultural de excepție, intitulat „Glasul Libertății”. Evenimentul este organizat cu ocazia aniversării a 80 de ani de la eliberarea lagărelor de concentrare naziste – un moment de răscruce în istoria umanității, dar și pentru a marca  20 de ani de activitate a instituției muzeale (2005–2025).

Acest eveniment simbolic aduce în prim-plan muzica, cuvântul, memoria și speranța, ca forme de exprimare artistică și mijloace de reafirmare a valorilor libertății și demnității umane. Programul va include o serie de momente muzicale și literare menite să omagieze victimele Holocaustului și să reafirme angajamentul față de valorile umanitare.

Invitați de marcă vor da viață acestui concept:

  • Maia Morgenstern, actriță de renume internațional, va oferi un recital de poezie și monologuri de impact.
  • Diana Jipa, violonistă, și Ștefan Doniga, pianist, vor susține un recital muzical ce va completa cu intensitate emoțională mesajul evenimentului.

Evenimentul este realizat de Muzeul Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord,  Primăria Șimleu Silvaniei, Asociația Teatralis – Gabriel Stancu, InnoVate Production, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj în parteneriat cu Consiliul Județean Sălaj, Direcția Județeană pentru Cultură SălajLiceul de Artă „Ioan Sima” Zalău, Asociația Silvan Art Șimleu Silvaniei, alături de mulți alți parteneri și sponsori.

„Publicul este invitat să participe și să ia parte la un act artistic care celebrează forța libertății prin muzică, cuvânt, memorie și speranță, spune Daniel Stejeran, directorul Muzeului.


Susţine
   DONEAZà  
contribuind la promovarea unui altfel de jurnalism!
Orice sumă contează!

Mihai Calin Paval
RO53INGB0000999901462814
ING Bank

Asociaţia Reporter pur şi simplu
CIF: 27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank

Credem, sincer, că se poate face
jurnalism fără circ mediatic, de oricare ar fi acesta.
Un jurnalism care să promoveze frumosul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *