Scriitoarea Andrea H. Hedeș va susține două lecturi publice, miercuri, 11 decembrie 2024, de la ora 11 și de la ora 12, în sala festivă de la Colegiul Național „Silvania” Zalău.
Evenimentul este organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, în parteneriat cu Asociația Scriitorilor din Județul Sălaj, Asociația „Curierul Timpului”, Reprezentanța Zalău a filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România și Colegiul Național „Silvania” (CNS) din Zalău.
Intrarea liberă, în limita locurilor disponibile.
Andrea H. Hedeș este poetă, prozatoare, critic literar, editor. S-a născut în 23 februarie 1977 la Dej, jud. Cluj. A absolvit cursurile specializării Studii Culturale a Facultății de Istorie și Filosofie din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca. A debutat în 2002, în revista „Echinox”, cu poezie, în urma participării la Cenaclul Echinox. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România. A fondat și conduce Editura „NEUMA” din 2014, și Revista „NEUMA” din 2017, iar din 2023 Gazeta „NEUMA”. Este președintele Asociației Culturale NEUMA. A fost secretar general de redacție al revistei „Steaua”. Este prezentă în antologii și dicționare. A fost tradusă și publicată în reviste literare și în antologii din Albania, China, Turcia, Vietnam. Publică cronici sau texte literare în principalele reviste din țară: România literară, Luceafărul de dimineață, NEUMA, Steaua.