
Pianista Geréb Erika va susține un concert joi, 29 ianuarie 2026, ora 19, în Sala „Porolissum”, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj.
Intrarea liberă.
Programul recitalului cuprinde interpretări din Schumann, Mendelssohn, Brahms și Liszt.
Geréb Erika și-a început studiile muzicale la școala de muzică din Miercurea Ciuc cu prof. Kántor Erika, apoi le-a continuat la Liceul de muzică din Cluj-Napoca cu prof. Buzás Pál. Studiile universitare, la Academia de muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca cu maestrul Dan Grigore și cu asistentul său Octavian Arion. Profesoară de pian și corepetitoare la Liceele de artă din Cluj-Napoca, Odorheiu Secuiesc și MiercureaCiuc. În 2017 a participat la un curs de măiestrie în Viena cu maestrul interpret Paul Badura Skoda în organizarea EMIV. În ultimii ani, a susținut recitaluri de pian în orașe din Transilvania: Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe, Odorheiu Secuiesc, Cristuru Secuiesc, Covasna, Târgu Secuiesc, Sovata, Sighișoara, Mediaș și Carei.