Elevii secției germane ai Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Zalău, în parteneriat cu Forumul Democratic al Germanilor și Centrul de Cultură și Artă Sălaj, au sărbătorit sâmbătă, 27 mai 2023, tradiționalul „Maifest”, eveniment cultural-artistic dedicat primăverii.
Evenimentul a debutat la ora 9:45, cu întâlnirea participanților la Casa Forumului German, urmată de parada acestora, condusă de Fanfara reunită a șvabilor din Foieni pe Bulevardul Mihai Viteazul, până în Parcul Central.
Pe scena amfiteatrului arhiplin, elevii împreună cu cadrele didactice au susținut, începând cu ora 11:00, un program artistic deosebit, în care au prezentat părinților și invitaților diverse momente artistice pregătite cu multă sârguință.
Într-o atmosferă relaxantă și, totuși, plină de emoție, elevii au cântat, dansat și recitat, dovedind talent și multă creativitate.
Serbarea s-a încheiat cu aplauze răsunătoare din partea părinților mândri de copiii lor, aplauze care au încununat această serbare cu succes.
Dorim să mulțumim partenerilor care ne-au susținut și ajutat să organizăm acest eveniment de suflet al secției germane, al Școlii Gimnaziale ” Mihai Eminescu „Zalău.