Șimleu Silvaniei, instantanee temporale: 90 de ani între ”ieri” și azi

Frumusețea naturală a orașului străjuit de Măgură e una plină de farmec, care se împletește într-un mod firesc cu un trecut nu doar al așezării în sine, ci și al satelor de ”veche datină” care înconjoară orașul, și a căror istorie este legată, într-un fel sau altul, de cea a așezării de sub Măgură. Un oraș mic, dar cochet, care își păstrează clădirile de odinioară, și al cărui trecut e unul care vorbește despre un centru intelectual înfloritor, un oraș pe care, dacă vrei să-l cunoști, trebuie să urci Măgura, apoi să urmezi cursul apei râului Crasna și să iei la pas străzile, pe firul istoriei și culturii care și-au pus amprenta de-a lungul timpului.

Am găsit fotografiile vechi ale Șimleului, din anul 1929, pe internet, și, privindu-le, mi s-au părut familiare, mie, unul care nu s-a născut și n-a trăit în Șimleu, dar care am prins drag de orașul ăsta mic, dar atât de plin de farmec, un oraș pe care îl simt aproape într-un mod atât de firesc, încât îl simt de multe ori ca fiind ”acasă”. Și poate de asta am luat drumul Șimleului, să fac o incursiune în istorie, punând laolaltă imaginile încărcate în memoria telefonului și imaginile care mi s-au așezat pe retină, odată cu pașii ce m-au purtat prin acele locuri. Unele locuri sunt aproape neschimbate, altele au suferit schimbări, însă farmecul orașului a rămas, chiar dacă în unele zone ale orașului parcă nici n-ai fi în Șimleu, ci în cu totul altă localitate.

Puse una lângă alta, la 90 de ani distanță, cele două crâmpeie temporale vorbesc despre istoria unui oraș care, din multe puncte de vedere, e cel mai frumos oraș al Sălajului, și chiar dacă există, încă, o modă a exodului celor tineri către alte orașe, mai mari, și cu mai multe ”atracții”, totuși, cei care iubesc Șimleu Silvaniei îl numesc, în continuare, acasă. Și nu pentru că aici s-au născut, ci pentru că ”acasă” e o stare de spirit, care nu are cum să dispară. Orașul ăsta mic de sub Măgură are ceva aparte, un familiar ciudat – o ciudățenie a familiarității, cum ar zice Ovidiu Gordan, artistul fotograf șimleuan care spune că aici, în Șimleu, se simte cel mai bine.

Și chiar dacă fotografiile nu vorbesc despre asta, e bine de știut că pe teritoriul oraşului Şimleu Silvaniei se află una dintre cele mai mari aşezări umane din epoca fierului din Transilvania. Aceasta datează din secolele al XI-lea – al VII-lea î. Hr. şi se întinde pe o suprafaţă de cca 35 hectare. Aşezarea era fortificată, având un sistem defensiv care însumează aproape 4 km de amenajări pentru apărare. La Şimleu Silvaniei-Cetate s-a descoperit o aşezare dacică unde s-a scos la lumină prin săpături arheologice un atelier dacic de falsificat monede romane din argint. Din perioda migraţiilor barbare datează două tezaure gepidice, cântărind în total cca 10 kg aur, datând din secolul al V-lea d. Hr. Ele se află acum la muzee din Viena şi Budapesta.

Prima atestare documentară a localităţii provine din anul 1251. Șimleu Silvaniei (în maghiară Szilágysomlyó, în traducere Șimleu Sălajului, în germană Schomlenmarkt, în idiș שאמלויא, Shamloya) este format din localitățile componente Bic, Cehei, Pusta și Șimleu Silvaniei (reședința) și se întinde pe o suprafață de 62,26 km² în depresiunea Șimleului, sub Măgura Șimleului, în bazinul hidrografic al Crasnei, lângă vechea așezare dacică Dacidava.